Nascuti in prapastia cu vise spulberate…

…Ne innecam cu alcool si ne otravim cu fum de tigara, ne alinam durerea cu droguri prescrise de medici si ne prefacem ca totul este perfect.
Ceasul cu alarma ne sparge timpanele la prima ora, iar dusul ne loveste violent peste corpul adormit, ne asezam la masa, incercand sa inghitim micul dejun, de parca ar fi verde de Paris.
Hainele ne ascund culoarea pielii, in timp ce pornim spre munca, precum niste sclavi. Tentele de gri, alb si negru ne inunda viata si privirea, iar gustul marului rosu si copt e atat de departe de zilele copilariei.
La munca suntem tratati ca niste nimicuri, primim doar salariul pentru a-l da inapoi la facturi, mancare si îmbracaminte, dar nu pentru alte necesitatii.
Pe strada, totul se misca rapid, dand impresia ca vrea sa fuga, dar singuri care trebuie sa fugim suntem noi, obositi, stresati si ucisi de tot ceea ce ne inconjoara.
Seara, ne intoarcem acasa si aprindem televizorul, doar pentru a ne vedea adevarata natura, sa vedem cat de malefici suntem, realizand intr-un final, ca am ramas animalele insetate dupa sange. Ne place şi ne hranim cu violenta, rautatea vazuta la altii, dar fara sa ne dam seama suntem impinsi usor, usor spre nebunie.
Din cand în cand scapam, dar suntem atrasii cu un magnet inapoi la monotonia vietii umane. Suntem constienti ca nu avem scapare, iar daca scapam, ne intoarcem, de parca ar fi un drog, fara de care nu am putea trai.
Mergem la doctor cand suntem la pamant, dar nu primim altceva decât vitamine sau droguri, pentru a ne continua munca de zombie al societatii.
O data la saptamana, ne intalnim cu prieteni, in acelasi bar sau restaurant, unde comandam alcoolul sau mancarea care ne placea intr-un trecut sters, dar gustul nu-i la fel şi dupa ne intrebam de ce continuam sa repetam greaeala, asemenea unui sociopat, care nu poate recunoaste adevarul.
Vrem sa parem fericiti, ca si cum, viata ne este perfecta, ne mintim pe noi insine si dupa prietenii, nu putem sa vorbim decât despre servici si nimic altceva.
Vrem sa parem fericiti, cand defapt suntem niste roboti construiti din carne si oase, oameni nefericiti, care nu stiu altceva decat rutina.
Ne intoarcem acasa, ne asezam in pat, intre patru pereti, de caramida si nu vorbim decat cu noi insine, pentru ca nu avem pe nimeni alaturi cu adevarat, oricum maine va reincepe ciclul robotizat al vietii.
Intr-un final murim, îmbatati de tristete udata cu alcool ieftin, dar suntem înlocuiti repede de alte furnici uriase, care ne continua munca pentru a ascunde adevarul de minciuna.
Nu ne dam seama, realitatea este hipnotizanta, medicamententoasa si ipocrita. Credem ca vom fi retinuti pentru cine stie ce munca colosala, dar defapt, murim innecati in sangele celui care ne urmeaza ….