Cosmaruri spulberate de un nou inceput...

Intre patru pereti tristi dainuieste o liniste dementiala...tremur in soapte... La caderea noptii ma cuprinde un puternic fior...ce se continua cu o melancolie ametitoare....Un urlet mut imi inunda inima...coboara in vene... numai simt,numai aud,numai iubesc ceea ce am....tot ce vad este ceata.. cuprinsa de o imagine infinita...doar o atmosfera rece si apasatoare care simt ca nu se mai sfarseste...Vad doar chipul tau fals, ce a lasat in urma lui o inima pustie...Mi-e dor de ce-a fost inainte si totusi incerc sa sterg totul dar nu pot,ma doare... atatea amintiri vii in memoria mea,acum sunt numai sperante innodate de trecerea timpului...Imi amintesc atatea lucruri atatea ganduri apasatoare ce ma framanta...Tot ce mi-a ramas au fost vise spulberate in clipe trecatoare...dar...suspin pierduta,am nevoie de acel inger pur,inocent care sa-mi lumineze calea...sa ma ia de mana... sa fugim printre stele,sa ma oglindesc in sufletul lui de o frumusete patrunzatoare,dar acum nu e decat un gol ce imi secatuieste sufletul,un vierme ce ma roade pe dinauntru,numai e nimic din tot ce a fost.Un dor ucigas imi mistuie inima,ma coboara si ma inalta pe aripile vantului...De ce nu te arati odata?!De ce nu ai parcurs distanta ce ne leaga?Pentru ca tu nu esti aici,pentru ca eu nu sunt acolo,pentru ca ai renuntat usor.Plutesc in singuratate,nimeni nu ma aude... Tu esti departe,nu stii ce simt.M-ai invatat sa te iubesc,M-ai invatat sa accept sa te pierd,adu-mi visele neimplinite,ineaca-ma in propriile lacrimi...Zambetul tau imi oglindea sufletul,acum mi-a ramas expresia sadica...ochii in sclipiri demonice...un raset sardonic alcatuit din amaraciune... un inger decazut.Glasul meu se hraneste cu soapte in ore tarzii,chinul ma patrunde tot mai intens,In lacrimi imi simt ochii vii,numai in tine imi vedeam fiinta implinita,in tine ma regaseam.Spini adanci imi patrund inima,tot ce ating pare imortalizat...tot ce vad este mort...tot ce aud este un strigat dezolant,un sunet de chitara trista..Se lasa intuneric...gandurile imi sunt ratacite...Stiu ca va fi din nou...SI iata ca acum se renaste...
Un nou inceput...

PS:Te iubesc:X!

22 lucruri importante pentru mine

Salut!Nu am mai facut de foarte mult timp o leapsa asa ca m-am hotarat ca ar fi cazul.Trebuie sa scrieti un numar (ce corespunde cu ziua voastra de nastere) de lucruri importante pentru voi. "Nimicuri fabuloase" sau acele persoane care va fac viata mai frumoasa in fiecare zi.
1 Bondarel :-))
2 playlist-ul meu
3 sit-urile cu aforisme
4 colegi
5 tv-ul
6 filmele de dragoste
7 pc-ul meu
8 somnul
9 mancarea
10 telefonul
11blogul meu:X
12liceul
13 Coca-Cola
14 engleza
15 tot ce are legatura cu filozofia
16 brother
17 yahoo messenger
18 glumele lui Mickey
19 Microsoft Office PowerPoint 2007
20 Dinamo=))
21 7 days max
22 mami
Mai departe:EDY,Razvan,Stefania, si cine mai doreste...

Amintiri facute scrum…

De fiecare dată, când în mod absurd mă gândesc la tine, subconştientul meu îţi refuză numele, îţi refuză amintirea şi deopotrivă chipul, iar sufletul le-ar lua pe toate la un loc şi le-ar frânge cu patos între gheare. Încerc de multe ori să mă înteleg, să-mi explic de ce naiba nu te-am uitat încă, de ce mă tot gândesc aiurea la ce n-a fost să fie. Şi pe lângă asta, în puţinele mele excese de vin roşu, mă gândesc să sun prima persoană care-mi vine în minte, ca să am cui să mă lamentez. Atunci când în mintea mea confuză amintiri învechite se izbesc una de cealaltă, când ceaţa de melancolie îmi învăluie până şi ultimul neuron, când ultimul strop de vin ameţitor de roşu şi de limpede îl închin în cinstea nefericirii mele şi în cinstea vorbelor tale goale, iar apoi îl beau dintr-o înghiţitură, dezgustată fiind de gustul excesiv de amar ce mi-l laşi de multe ori, la dracu`! Tot la tine mă gândesc! Ce e cel mai rău e că te compar cu fiecare persoană nouă în viaţa mea şi culmea! Tu ieşi mereu în avantaj. Nu ştiu, dar nu-ţi meriţi locul pe care încă îl mai ai "rezervat" în sufletul meu parcă obsedat şi posedat în acelaşi timp, şi care nu pare să se mai vindece niciodată, nici măcar de ploile de soare blând ce-mi curăţă uneori rănile. Şi în ciuda acestui fapt, totuşi nu te vreau! Nu te mai vreau în viaţa mea, nu vreau nici măcar să te mai văd, pentru că inima mea ar plânge cu lacrimi de sânge, iar trupul meu s-ar sparge în mii de cioburi de sticlă, ce ar tăia tot ce le vine în cale, până şi vantul care n-are nici o vină. El care în briza mării îmi mângâie fugitiv părul lung – un zmeu falnic în vânt, purtător de linişte -, ştiind că e singura mea dorinţă. Când credeam că poate fi mai bine, nu ştiu ce-ai făcut că iar te-ai întors. Semeni cu acele stafii care mereu se întorc în lumea celor vii, ori pentru că au terminat ce aveau de facut în viaţa reală, ori nu se simt încă pregătite să înfrunte noua viaţă, de pe tărâmul celălalt. Aşa eşti tu pentru mine.
Aş vrea să-ţi ard numele şi amintirea, să le privesc arzând în flăcări, să văd cu proprii mei ochi că s-au stins de tot mistuite de focul sălbatic şi că nu se vor mai întoarce niciodată. Iar scrumul lor să-l strâng în palme, să-l suflu cu toată puterea mea până în depărtare şi să strig tare în urma lui: "dispaaaaari!"

PS:Acest post este un pamflet si trebuie tratat ca atare.Orice asemanare cu realitatea este pura coincidenta.

Noapte de octombrie…

Un nou inceput mort inca din stadiul de idee. Vara, celebra vara danseaza printre razele calde de soare ale unei zile uitate demult. S-au schimbat multe, si totusi, tot e la fel. Sau poate mai rau. Aceleasi sunete de orga bisericeasca strapung linistea unei nopti reci ca marmura de octombrie, in speranta ca amintirile vor muri undeva, intr-un colt de praf. Insa nu e asa. Amintirile dor, si dor cu atat mai tare cu cat tacerea e mai adanca si mai profunda.

Prea multe sentimente, amestecate intr-una sfanta Durere, menita sa ne demonstreze ca INCA traim si ne numim OAMENI [mai mult sau mai putin], aceleasi urme inexistente lasate peste ziua de ieri in speranta ca cineva va face ziua de maine un azi mai bun. Sau nu.

Singuratatea, sau fuga de singuratate, o eterna cursa numita "iubire", o amagire verde despre cum ar trebui sa arate o anumita viata intr-un cuplu...mecanic.

Lacrimile au incetat de mult de a mai fi conditionate de ceva/cineva. Se nasc atunci cand vor si nu mai mor niciodata. ELE nu pot muri. Dumnezeu poate. Toti putem.

Lyrics about old times!

Maria Mena-Just hold me!

Maria Mena-Miss you love

Maria Mena-All this time

A Fine Frenzy-Almost lover

Click!!!

O zi din viata lui Narcis...(part 1)

 

Narcis ,mitul ce a dat o noua notiune "cea de narcisist".Esti tu oare un mic sau un mare Narcis?Raspunsul e sigur da,deoarece toti avem in adancul sufletului nostru o mica particica rupta din el si ascunsa in noi.Iubim sa ni se faca complimente, iubim sa ne privim in oglinda si sa ne contemplam imaginea:Ne iubim pe noi!Dar oare il iubim pe cel de langa noi?Sau doar iubim :imaginea noastra reflectata prin spectrul lui,Eul nostru vazut de el.Acesta ajunge oglinda noastra care ne spune ca noi suntem cei mai frumosi din lume iar noi ajungem sa iubim imaginea din oglinda nu oglinda.Dar oglinda aceasta va reflecta mereu aceasi imagine ,mereu aceleasi complimente si noi ne vom plictisi, vom cauta alta .Cea ce ne place sa auzim de la idolul nostru sunt laudele la adresa noastra si adesea autoportretrul nostru social retusat  in asa fel incat sa ne flateze .Ceea ce e fardul pentru infatisarea noastra fizica este si simulatia si disimulatia-incosntienta sau constienta-pentru portretul nostru moral.In iubire pozam ca in fata aparatului de fotografiat si suntem in stare sa transfromam partenerul nostru de viata in 'photoshop' pentru ca poza sa fie cat mai reusita.

De aceea sufletul lui Narcis este atat de pustiu si rece ,deoarece nu va simti niciodata caldura contactului sufletului sau cu un alt suflet.El va tinde mereu sa se intoarca la eul sau,pe care il va omagia asemeni unui zeu tot restul zileleor.

PS:Te iubesc,Narcisistule!

My best:X

Acest post este dedicat lui,un baiat amuzant ce reuseste sa ma faca sa zambesc de cate ori am impresia ca imi este imposibil sa o fac.Il cheama Mickey,si este una dintre persoanele pe care le pretuiesc cel mai mult pentru simplul fapt ca :e asa cum vrea el sa fie nu cum vor alti ,este matur,este amuzant,este talentat si lipsit de defectele societataii contemporane(ura,invidie).

Poza de mai sus este poza noastra si numai a noastra.Dar ca sa incep cu inceputul trebuie sa o iau de la inceput :el este cu 4 zile mai mare ca mine,posibil pe el il cunosc de cel mai mult timp dar destinul a facut in asa fel incat sa il pot cunoaste cu adevarat in urma cu un an,acum imi place la nebunie sa imi petrec timpul cu el si de aceea am considerat ca este vital sa ii arat cat de mult inseamna pentru mine.Randurle de mai jos nu imi apartin dar sunt pentru Tine Mickey:

Prietenul adevărat e cel care nu te judecă,
E cel care ştie cine-ţi aduce lacrimile şi cine-ţi pictează zâmbetul.
E cel care e alături de tine în cele mai bune momente şi în cele mai oribile coşmaruri.
E acel care atunci când eşti trist, ştie să-ţi facă lacrimile să sece.

Prietenul adevărat e cel care ştie ce să-ţi spună pentru a-ţi da un vizor de speranţă.
E cel care ştie atunci când căzi să-ţi dea mâna,dar uneori te lasă să te ridici singur.
E acela care te cunoaşte şi nu vrea ori speră să te schimbi vreodată .
Te iubeşte pentru fiecare clipă petrecută alături de el, cu bune şi rele.
Şi e alături de tine pentru a-ţi bucura sufletul.
Prietenul adevărat e acela care ştie să ierte, dar şi să ceară iertare.

Cel ce nu te abandonează nicicând,
Ce-ţi face aripile să crească,
Care crede în tine înaintea nimănui.
E acela care-ţi spune adevărul indiferent cât de dur ar fi, pentru că urmează să te vindece şi să-ţi dea umărul sau.
Prietenul adevărat e o persoană care nu te lasă, nu te abandonează, nu te trădează. Nu e trufaş ori egoist. Răbdător şi iubitor. Sfătuitor şi mereu lângă tine.

Nu-l lasă să plece, căci la sfârşit e întuneric .. şi mult rece .

Here i am!!!

             Sunt aici,poate nu am vrut poate nu mi-am dorit asta dar iata-ma,in lumea asta plina de ura ,suferinta ,durere dar si fericire, zambete ,iubire.Nu am ales niciodata daca vreau sa fiu aici,acest drept mi-a fost refuzat la nastere,poate ca a fost mai bine asa sau poate ca nu.Ce putem face noi acum ?Nimic.Trebuie doar sa ducem la sfarsit ce am inceput sau mai bine spus ce au inceput alti pentru noi  si apoi ne-au lasat aceasta povara/dar.

            Suntem oameni si nimic mai mult,suntem niste schite realizate de Marele autor iar bataile inimii noastre sunt doar mazgalituri,sentimentele doar umbre creionate perfect ,viata nu este o stiinta ci o arta asa cum spunea si Samuel Butler.Atunci daca viata e o arta si noi nu avem talente artistice de inalta clasa ce ar trebui sa facem?Sa ne lasam in voia creionului ,sa plutim pe valurile indiferentei asteptand urmatoarea linie pusa pe hartie?Nu!Trebui sa invatam ,chiar daca nu avem aceste talente artistice trebuie sa le imitam :Daca vei juca rolul unui artist vei deveni unul ;trebuie sa ne metamorfozam in  mari pictori ce isi vor face tabloul vieti in multe culori ce nu il vor lasa doar in stagiul de schita.Dar sa nu uitam niciodata ca in esenta suntem tot noi,acei oameni lipsiti de talent dar care nu au vrut sa renunte la lupta.

PS:Te iubesc:X!