Un nou inceput mort inca din stadiul de idee. Vara, celebra vara danseaza printre razele calde de soare ale unei zile uitate demult. S-au schimbat multe, si totusi, tot e la fel. Sau poate mai rau. Aceleasi sunete de orga bisericeasca strapung linistea unei nopti reci ca marmura de octombrie, in speranta ca amintirile vor muri undeva, intr-un colt de praf. Insa nu e asa. Amintirile dor, si dor cu atat mai tare cu cat tacerea e mai adanca si mai profunda.
Prea multe sentimente, amestecate intr-una sfanta Durere, menita sa ne demonstreze ca INCA traim si ne numim OAMENI [mai mult sau mai putin], aceleasi urme inexistente lasate peste ziua de ieri in speranta ca cineva va face ziua de maine un azi mai bun. Sau nu.
Singuratatea, sau fuga de singuratate, o eterna cursa numita "iubire", o amagire verde despre cum ar trebui sa arate o anumita viata intr-un cuplu...mecanic.
Lacrimile au incetat de mult de a mai fi conditionate de ceva/cineva. Se nasc atunci cand vor si nu mai mor niciodata. ELE nu pot muri. Dumnezeu poate. Toti putem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu