Catre moarte trecand prin viata...

...Privind grandoarea cerului instelat , in coltul intunecat al mintii mele o idee se infiripa. Care este rostul vietii ? Nefiind capabili sa atingem frumusetea stelelor de ce mai incercam ? Nu exista nimic maret in constructia trupului nostru , totul atat de ambiguu , un cuvant care este nedefinit – frumusete. Rasa umana e atat de slaba , atat de aroganta , atat de egoista , atat de proasta incat ne distrugem usor usor singuri. Singurul nostru “lucru” de pret ne este sufletul , anima , cuget , gandire , constiinta. Dar nici el nu scapa , este murdarit , aruncat la gunoi … ce trist , ce patetic.
Ce stiu despre Paradis ? Stiu ca e format din eu si tu , tu si eu. Dragostea nu cunoaste posesivitatea , nu cunoaste gelozia , nu cunoaste minciuna – e sincera mereu. Ce mai stiu despre Paradis ? Ca nu este un loc pe Pamant , sau in Rai – ci in mintea mea si a ta. Cum este ? Gandeste-te la o carte … iar noi ii umplem zilnic foile cu dragostea noastra – in fiecare zi o noua poveste.
Cine este Dumnezeu ? Eu. Cine esti tu ? Dumnezeu. De ce ? Pentru ca tu esti eu si eu sunt tu – suntem 2 dar defapt unul. Suntem un suflet , unul singur iar lumea noastra este Universul.
Eu sunt mana iar tu esti creionul – impreuna desenam lumea. Eu sunt pixul tu esti cerneala – impreuna scriem lumea. Si tot asa … si tot asa – pana cand unul dintre noi scrie Final.
Oamenii sunt indecisi , stupizi , ignoranti – se privesc in oglinda si se intreaba cine sunt. Eu ma uit in oglinda si stiu ce sunt – nimic. Sunt gol , desert , vid – sunt sec , pustiu. De ce iti arunci viata , cand poate este singurul lucru valoros ce il ai ? Aici gresesti mereu , iar cum istoria se repeta , vei gresi mereu si iarasi pana cand te vei stinge. Speri toata viata un loc mai bun , ceva mai bun , orice – si cand moartea vine o imbratisezi ca o iubita pierduta , of neghiobule cat ai gresit. Viata e pretioasa , e dura , rea , cruda dar si frumoasa ,magnifica , superba. Tu o privesti ca o plimbare inevitabila catre moarte , un drum de initiere spre ceva necunoscut. Dar inveti atatea lucruri iar cand moartea te ia constati ca nu ti-a servit la nimic… iata ironie. Te chinuie , te macina ? Priveste spre altceva… iubeste ca si cum nu ar mai fii alta cale , traieste ca si cum ar fi sfarsitul , saruta pana ramai fara suflare – ca sa dai vietii un sens.