El ma strangea de mana ca un visator. Era o atingere fina si ma ducea cu gandul la o liniste ce pornea din noi si se extindea in jurul nostru. Cand degetele lui se plimbau printr-ale mele, nu-mi doream decat sa zac pe o canapea alaturi de el in dimineti tarzii, lenese, boeme presarate cu raze de soare . Pasii mei corelati strangerii lui, deveneau mai usori ca si cum calcam pe o iarba nesfarsita si neprihanita. Mai bine zis pluteam detasata in stanga lui, simtindu-ma imbracata in materiale asemanatoare celor purtate de ingeri, paream in beatitudinea mea rupta dintr-o poveste si aruncata in peisajul acela doar ca sa ii fiu lui alaturi. Zeci de granite depaseam in gandirea universala cand imi era alaturi, iar cand pleca, le mai treceam o data ca să fiu sigura ca o să cunosc mereu drumul acesta pe care il vedeam al nostru.
Anunt important :)
Acum 13 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu