topbella

joi, 7 ianuarie 2010

Ea … nu mai poate.





Spune-mi, cat timp a trecut de cand ai patruns ultima oara in necunoscut?
Cati ani ti-au alergat prin sange de cand ai uitat ca vantul plange?
Cate miliarde de secunde ti-au impietrit privirea de cand ai rupt din tine nemurirea?
Ce mii de vise a trebuit sa ingropi in zambete pretinse pana ai invatat sa traiesti intre suflete stinse?
Cata vreme ti s-a scurs printre riduri de cand stai ca femeia lui Manole inchis intre ziduri?
Spune-mi, cate luni de amintire am facut scrum de cand traim numai pentru acum?
Cati kilometri de decadere spirituala ne-au zburat prin credinta de cand am pictat toti zeii in culori de nefiinta?
Cate trenuri am privit trecand prin garile dintre mine si tine de cand am uitat ca cerul ne-apartine?
Ce distanta masurata in concept natang e in amandoi de cand am uitat ce-nseamna sa fim noi?
Cata libertate am legat in lanturi de norme din trecut de cand am invatat ca a fi liber inseamna a nu avea nimic de pierdut?

Niciun comentariu: